Categorie: Educație

De vorbă cu profesorii noștri, azi: Simona Andreea Feieș

Simona Feieș e învățătoare de aproape trei decenii și un om cu care e o plăcere să povestești despre elevii ei de azi sau de acum câteva generații. Cu mulți dintre ei, tineri adulți acum, încă ține legătura. Crede că secretul bunei educații e (și) în colaborarea dintre profesori și părinți.

 

Sper să fiu ținută minte ca un om corect și de la care au avut ce învăța.

De câți ani sunteți la catedră? Ce ne puteți spune despre satisfacțiile lucrului cu copiii?

La catedră sunt de 29 de ani, iar satisfacțiile sunt enorme. E minunat să te întâlnești peste ani cu elevii tăi și să își amintescă ce le-ai spus sau ce au trăit împreună cu tine în clasă, în excursii sau tabere, când ați realizat un experiment, când pur și simplu i-ai dat încredere în el că poate să facă un lucru pe care îl considera imposibil de făcut atunci, ceva minor dar care pentru el era important. Am lucrat la începutul carierei mele și cu copii de la Casa de copii și am avut satisfacții deosebite. Unul dintre acești elevi m-a căutat pe Facebook și a ținut neapărat să îmi trimită poza cu diploma de facultate obținută în Marea Britanie și poze cu familia sa. Țin legătura cu mulți dintre foștii mei elevi, ne intâlnim și povestim ce au realizat sau ce își doresc să facă pe viitor. Unii dintre ei mă invită la diversele proiecte la care participă. (O fetiță cu CES, dislexică și cu mutism electiv în copilărie, ajunsă acum la 18 ani, a ținut să mă invite la piesa de teatru în care joacă împreună cu trupa de teatru unde activează). După terminarea gimnaziului, foștii elevi au continuat să meargă cu mine vara în tabere. Anul trecut am fost impreună cu o parte din foștii mei elevi, acum ajunși la 21-22 de ani (studenți), pentru al treisprezecelea an la rând, să descoperim frumusețile țării. Ce poate să fie mai frumos decât să ne amintim împreună de ce au făcut în școală sau să descoperim împreună lucruri și locuri deosebite! Faptul că, după atât de mult timp, încă doresc să meargă cu mine, mă face să cred că reprezint ceva pentru ei.

Câți din acești 29 de ani i-ați petrecut în școala noastră?

Sunt aici de 15 ani. Inițial, am ales această școală fiindcă era aproape de domiciliul meu.

Povestiți mult despre legăturile pe care le păstrează foștii elevi cu dumneavoastră. Credeți că va fi la fel și de acum încolo? Cum vă doriți să fiți ținută minte de copiii care vă sunt acum elevi?

Sper să fiu ținută minte ca un om corect și de la care au avut ce învăța.

Dacă ați avea la dispoziție un buget nelimitat, ce ați schimba în școala noastră?

Aș mansarda școala, ca să existe spații în care copiii să poată socializa și realiza orele de Joc și mișcare sau Dezvoltare personală, sau un Semiinternat, reasfaltarea curții, realizarea unei zone verzi în spatele școlii și în dreptul gardului cu grădinița, unde elevii să poată planta pomi sau flori, achiziționarea unor toalete inteligente cu protecție pentru colac, astfel încât elevii să beneficieze de o igienă deosebită, achiziționarea unui autobuz școlar cu care să ne putem deplasa pentru activități extrașcolare (vizite, excursii etc). Schimbarea ușilor claselor, schimbarea jaluzelelor anual, batarea geamurilor la ferestre, pictarea pereților cu personaje din povești (acolo unde sunt clase pregătitoare) și cu domnitori, scriitori, matematicieni (acolo unde sunt clase mai mari).

Aveți un motto care vă ghidează în activitatea didactică?

Am chiar două: ,,Consideră elevul o făclie pe care să o aprinzi, astfel încât mai târziu să lumineze cu o lumină proprie” (Plutarh) și ,,Dă unui om un pește și va fi sătul azi; învață-l să pescuiască și va fi sătul o viață întreagă” (Lao Tse).

E o întreagă dezbatere legată de concursurile școlare. Dumneavoastră le recomandați? Vi se par utile pentru copii?

Participarea este benefică mai ales după clasa a II-a, când elevii devin mai conștienți de ce înseamnă un concurs și sunt pregătiți să accepte și un rezultat care nu este neapărat de ,,supererou”.

Cum vedeți implicarea părinților în relația școală-comunitate?

Colaborarea școlii cu părinții este esențială. Ședințele și consultațiile cu părinții sunt necesare pentru a veni în întâmpinarea diverselor probleme sau pentru a sprjini idei constructive venite din ambele părți.

În încheiere puteți face, vă rugăm, o recomandare părinților copiilor care învață în școala noastră?

Vă rog să vă implicați în educația copilului dumneavoastră, țineti cont de nevoile lor și dați-le materialele necesare zi de zi, pentru ca elevii să lucreze cu drag. Țineți cont de sfaturile profesorilor de la clasă. Niciun profesor nu dorește răul copilului, ci încearcă să găsească cele mai bune metode pentru a-l integra în grupul clasei. Și nu o putem face fără colaborarea cu dumneavoastră. Dacă aveți neclarități, întrebați cadrul didactic și nu vă exprimați păreri negative, legate de școală, de față cu copiii dumneavoastră. Comunicarea între profesorii școlii și familie este deosebit de importantă.

Dar copiilor?

Cuvântul să-ți fie legământ. Să faci mereu ceea ce spui că vei face și să tratezi oamenii cu demnitate şi respect chiar dacă nu îi cunoști sau nu le împărtășești opinia.

De vorbă cu profesorii noștri, azi: Aurelia Berușcă

Aurelia Berușcă este învățătoare, mai precis profesor Învățământ Primar, parte dintr-o veritabilă generație de aur a învățătoarelor din școala noastră. Și deși spune că e ținută minte de foștii elevi ca “doamna aia reaua”, de fapt cei mai mulți dintre copiii care au avut-o profesoară la clasă sau îndrumător în cadrul diferitelor activități artistice din școală și-o amintesc ca pe doamna care i-a pus pe o scenă, ca pe doamna care i-a dus prin Europa, ca pe doamna care i-a ajutat să își învingă fricile. A înființat și coordonat Ansamblul Folcloric Bucur al Școlii Titulescu. Ani de zile, a participat cu Ansamblul și cu Grupul Vocal la Proiectul European Comenius, la Festivalul Euro Music, la emisiuni la televiziune sau radio. Acum, după doi ani de reguli stricte și izolare, speră să își găsească energia de a revigora Ansamblul. Și, în plus, a inițiat un concurs de idei pentru înfrumusețarea spațiilor comune din școală, la care sperăm să participe cât mai multe clase.

Misiunea mea e să formez caractere.

Dumneavoastră v-ați ales profesia sau profesia v-a ales pe dumneavoastră?

De la 7 ani mi-am dorit să fiu învățătoare. Nu am avut pe nimeni în familie care să fi lucrat în învățământ, dar așa cred că m-am nascut. Învățătorii mei (4, în fiecare an a fost altul) au contribuit la formarea mea. Apoi profesorii din gimnaziu, deși am făcut școala la țară.

Cum e să lucrați zi de zi cu copiii? Intervine obișnuința?

Am 44 de ani la catedră. Obișnuința intervine atunci când repeți același lucru, o rutină care se accentuează cu trecerea timpului. Eu nu am avut timp, încă, să fac din activitatea mea o rutină. Sunt o persoană creativă și am venit mereu în fața clasei cu ceva nou. La ciclul primar ai o paletă largă de activități care, dacă ești pasionat de ceea ce faci, te împiedică să te plictisești, dimpotrivă, te simți provocat. Așa mă simt eu în fiecare zi de școală. Mi-a plăcut să țin pasul cu tot ce a apărut nou în domeniul educatiei: metode, mijloace, conținut.  Nici în vacanțe nu am stat departe de școală. Am scris cărți, ghiduri, articole de specialitate. În concluzie, lucrând zi de zi cu copiii am simțit că trăiesc. 

44 de ani înseamnă o viață de om. Câți dintre ei i-ați petrecut în școala noastră?

Sunt în școala aceasta de 32 de ani. Nu știam nimic despre ea, dar am ales-o pentru că era Inspectoratul școlar în aceeași clădire. Colaboram deja cu inspectorii de la Ilfov și apoi am colaborat și cu cei de la sectorul 1.

După atâta timp, cunoașteți bine toate problemele din școală. Dacă ați avea la dispoziție un buget nelimitat, ce ați schimba aici?

Ce aș schimba? Aproape tot. Visul meu a fost și este să construiesc o scoala modernă, inteligentă, cu toate dotările moderne. Aici aș schimba aspectul școlii, aș folosi fiecare spațiu din interior și exterior pentru a crea locuri funcționale și atractive pentru educația nonformală sau locuri de relaxare pentru copii.

Ce frumos arată școala la care visați! Cine știe, poate va deveni cândva realitate… Spuneți că aceasta este ultima generație de elevi pe care o îndrumați. Cum v-ați definit misiunea didactică?

Misiunea mea a fost să formez caractere. Dacă am putut schimba ceva în sufletele copiilor, înseamnă că nu am trăit degeaba. În același timp, am încercat să le ofer copiilor instrumentele necesare pentru a învăța și singuri, am pus accentul pe formarea capacităților necesare adaptării la schimbări care, în ultimul timp, apar de la o zi la alta. I-am implicat în multe proiecte, fie naționale, fie europene, considerând că așa vor fi mai receptivi la nou și mai atenți la propria lor formare.

Ce părere aveți despre concursuri? Vi se par utile pentru elevi? Îi coordonați sau încurajați pe elevii dumneavoastră să participe?

Da, sunt foarte utile, deși în ultima vreme s-a cam renunțat la ele pentru a nu ierarhiza copiii. O prostie, după parerea mea. Copiii trebuie să treacă prin tot felul de experiențe în viața de școlar. Și cele negative, eșecurile, toate îi ajută la formarea lor.

Cum vedeți implicarea părinților în relația școală-comunitate?

E bine să se implice, dar să fie constructivă implicarea. Să fie alături de profesori, să-i sprijine atunci când e spre binele copilului.

În încheiere puteți face, vă rugăm, o recomandare părinților copiilor care învață în școala noastră?

Aici ar fi multe de spus. Părinții de azi sunt foarte permisivi cu copiii, îi educă mai mult urmărind părerile unor pseudopsihologi de pe net sau chiar după modele nu neapărat corecte. În astfel de situații, părinții intră în conflict cu profesorii care încearcă sa le spună ce și unde greșesc vis-a-vis de educația copilului. Sfatul meu ar fi acela de nu neglija nicicum părerea unui profesor. Să lase la o parte orgoliul sau sintagma “eu știu mai bine ce nevoi are copilul meu”. Mai sănătoasă ar fi colaborarea, cooperarea cu profesorii. Nimic nu e mai dăunător decât un părinte poziționat împotriva profesorului copilului. Despre educația parentală putem vorbi cu altă ocazie…

Dar copiilor?

Copiilor le transmit să asculte sfaturile profesorilor, să fie atenți și să învețe din greșeli!

Cum vă doriți să fiți ținută minte de ei?

Copiii mă țin minte ca “doamna aia reaua”. Nu mă supără, pentru că toți spun că dacă nu eram așa, nu ajungeau oameni.

 

De vorbă cu profesorii noștri, azi: Monica Frunzaru

Monica Frunzaru e teacher, profesoară de engleză. Profesional, a împlinit recent majoratul, 18 ani la catedră. Din care mai bine de 12 în școala noastră. Spune că și-a ales drumul de dragul profesorilor ei, dar îl parcurge și acum de dragul elevilor. Coordonează copiii care iubesc limba lui Shakespeare în tot felul de concursuri și proiecte și se bucură să îi vadă evoluând și devenind adolescenți sub ochii ei.

Aici a existat interes mai mare față de învățătură din partea copiilor și mai multă implicare din partea părinților.

Vorbiți întotdeauna cu mare drag despre profesorii dvs, ei v-au influențat în alegerea acestei profesii?

Profesorii mei au contribuit, într-adevăr, la alegerea acestei cariere, prin admirația și respectul pe care mi le-au insuflat. Consider că am făcut parte dintr-o generație care și-a iubit și respectat profesorii, sentimente care au fost cultivate și de către părinți.

Cum este să lucrați cu copii din generații succesive? Se schimbă satisfacția profesorului pe măsură ce trec anii?

De 18 ani predau limba engleză și am avut multe satisfacții la locul de muncă. Acestea vin în primul rând din interacțiunea la catedră cu elevii, care, dincolo de diferențele dintre generații, sunt mereu curioși și cu sufletul curat. Este frumos să-i vezi cum evoluează, cum cresc și devin adolescenți, este înduioșător să le asculți ofurile și amuzant să le observi ghidușiile. Mai mult, am avut satisfacții mari când elevii mei au obținut premii la olimpiada de limba engleză și au participat la diverse proiecte pe care le-am coordonat.

Înțeleg că îi încurajați pe elevii dumneavoastră să participe la concursuri școlare?

Concursurile școlare sunt necesare deoarece le stimulează interesul față de un anumit domeniu, îi ajută să își testeze cunoștințele și-i pregătesc să facă față stresului unei competiții. De aceea, îi îndrum pe elevii care doresc să participe la olimpiada de limba engleză și la concursurile de specialitate gratuite.

Cum vă doriți să fiți ținută minte de copiii care vă sunt elevi?

Teacher Monica, de la care au învățat cu drag limba engleză.

De câți ani sunteți în școala noastră / de ce ați ales școala noastră?

În 2010 am venit în școala noastră, prin pretransfer. Până atunci, am predat la liceu, dar dezinteresul elevilor față de carte m-a determinat să aleg această școală. Consider că aici a existat interes mai mare față de învățătură din partea copiilor și mai multă implicare din partea părinților. Școala noastră era una dintre școlile de top, faimoasă pentru rezultatele obținute și dorită de mulți profesori.

Dacă ați avea la dispoziție un buget nelimitat, ce ați schimba în școala noastră?

Ar fi mai bine să se învețe într-un singur schimb. În consecință, aș căuta soluții pentru creșterea numărului de săli de clasă, eventual prin construirea unei alte clădiri sau a unui alt nivel la actuala clădire.

Cum v-ați defini, într-o singură frază, misiunea didactică?

Profesorul trebuie să-l pregătească pe elev nu doar pentru viitoarea profesie, ci și pentru calitatea lui de cetățean.

Cum vedeți implicarea părinților în relația școală-comunitate?

Numeroase studii arată importanța ridicată a relației dintre școală și comunitate, în particular a colaborării dintre profesori și părinți pentru succesul academic al copiilor. Relația dintre școală și părinți trebuie să fie bazată pe încredere și respect reciproc, având un scop comun: educarea copiilor.

În încheiere puteți face, vă rugăm, o recomandare părinților copiilor care învață în școala noastră?

Părinții trebuie să trimită copiii la școală cu un set de valori: să prețuiască cunoașterea, să respecte profesorii și colegii de clasă.

Dar copiilor?

Să învețe și să se joace. Să se bucure de acești ani frumoși, când descoperă lumea și își fac prietenii, care pot dura o viață.

 

De vorbă cu profesorii noștri, azi: Mirela Șova

Mirela Șova s-a visat învățătoare, apoi a urmat Teologia, dar tot pe poarta școlii a ales să intre, zi de zi, și spune că asta o face să se simtă privilegiată. Este profesoară titulară la catedra de Religie a școlii noastre, publică în Ziarul Lumina, a realizat emisiunea Ora de religie pe Trinitas TV, organizează concursul Bucurii de suflet și are un blog, www.mirelasova.com, unde părinții pot descoperi mai multe despre activitatea sa, iar profesorii de religie tineri găsesc gânduri bune și îndrumare pedagogică. A publicat în echipă de autori opt manuale de religie avizate de Ministerul Educației (pentru clasele I-VIII), după care învață copiii noștri. Gânduri bune are, de altfel, pentru noi toți, colegi, părinți, elevi care încercăm să construim comunitatea Școlii Titulescu.

Religia îi ajută pe elevi să-și deschidă sufletul și să încerce să fie mai buni unii cu alții.

Cum ați ajuns să profesați în educație? Cine v-a inspirat sau îndrumat în această direcție?

Probabil această profesie m-a ales pe mine… Mi-a plăcut de mică ideea de a preda copiilor și, inițial, m-am pregătit să fiu învățătoare, urmând Liceul Pedagogic. Ulterior, dintre toate materiile predate, m-a atras cel mai mult religia și m-am canalizat pe predarea acesteia, urmând Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. Nu am avut un model din familie, dar m-a inspirat profesorul meu de religie din liceu, care era în același timp preot.

De câți ani sunteți la catedră? Și din ce vă vine bucuria, satisfacția lucrului cu copiii?

Sunt profesor de religie din anul 1999, predând la ciclul primar și gimnazial. În atâția ani, s-au strâns multe bucurii și amintiri frumoase. Chiar păstrez mape cu „suveniruri” de la elevi: bilețele, desene sau felicitări scrise de mâna lor, cu mesaje emoționante, spontane. Mai ales elevii din ciclul primar se manifestă afectuos și mulțumesc aproape la sfârșitul fiecărei ore, de parcă nu ar fi și datoria mea să predau, ci ca și cum le-aș face o favoare 🙂 Cea mai mare bucurie, ca pentru orice profesor, este ca elevii să recepteze cu plăcere lecțiile predate și să-și manifeste curiozitatea, să pună alte și alte întrebări; să-i văd pe elevi dornici de a cunoaște mai mult, de a se apropia mai mult de Dumnezeu. În această privință, predând religia recunosc că sunt privilegiată, este o materie aparte, care îi sensibilizează în mod deosebit pe elevi – îi ajută să-și deschidă sufletul și să încerce să fie mai buni unii cu alții.

Cum v-ar plăcea să fiți ținută minte de copiii care vă sunt elevi?

Aș dori să mă țină minte așa cum mă desenează – când îmi oferă desene-surpriză – cu chipul vesel, cu brațele întinse spre ei, povestindu-le ceva de suflet.

De câți ani sunteți în școala noastră? A fost alegere sau întâmplare?

Sunt titular al școlii din anul 2002, venită prin pretransfer din provincie. Iarăși, nu știu dacă eu am ales școala sau… așa s-a potrivit să fie. A fost singura școală din lista de pretransfer unde am simțit că trebuie să ajung (puteam să aleg din mai multe variante), iar de cum am pășit pe poarta școlii, am simțit că sunt acasă.

Cu toții ne dorim o școală mai frumoasă, mai dotată, poate chiar mai încăpătoare. Dumneavoastră ce ați schimba sau îmbunătăți în școala noastră, dacă ați avea, să spunem, la dispoziție un buget nelimitat?

Oh, m-aș bucura să fie așa. Aș simți nevoia de o renovare totală, de o împrospătare (și consolidare, dacă este nevoie). În sălile de clasă aș vedea un mobilier nou, colorat (nu neapărat totul cu aceeași culoare), cu jaluzele care chiar să rețină soarele… și să putem vedea prin intermediul videoproiectorului…dulăpioare pentru fiecare copil… Cu o sală de sport modernizată, la fel, cu sala de festivități renovată…, cu biblioteca „scuturată” de cărți și rafturi vechi. Neapărat aș vedea o vitrină cu premii, medalii și cupe la intrarea în școală. Desigur, aș vedea școala mansardată, iar la mansardă să se întâmple activități extracurriculare – nu să fie alte și alte săli de clasă, înghesuite… Iar micuțul spațiu verde din fața școlii l-aș umple de flori viu-colorate, pentru fiecare sezon, fără gard viu, încât să se vadă florile.

Care este motto-ul care vă ghidează în activitatea dumneavoastră didactică?

Este unul simplu, un citat al celui care a dat numele școlii: „Elanul creator nu cunoaște limite.” (N. Titulescu)

Că tot vorbim despre creativitate, ce părere aveți despre concursuri? Sunt ele utile, îi coordonați sau încurajați pe elevii dumneavoastră să participe? Le stimulează creativitatea?

Da, desigur că sunt utile, chiar sunt cerute de către elevi. Deși în perioada pandemiei s-au mai restrâns, concursurile sunt binevenite. Pe cât posibil, m-am implicat și eu fie în organizarea de concursuri la nivel de clasă, de școală, de municipiu, fie în privința participării elevilor de clasele V-VIII la olimpiada de religie. De mai mulți ani desfășor un proiect-concurs, numit „Bucurii din suflet”, de obicei în preajma Paștelui, acordând premii și diplome pe care le sponsorizez. Uneori acesta se adresează unui număr mai mare de clase, alteori unui număr mai mic, în funcție de tematică și de posibilități. Anul acesta s-a desfășurat împreună cu cele patru clase a IV-a din școală, având ca temă „Blazonul iubirii”, cu expoziție în sala de festivități.

Cum vedeți relația școală-comunitate, mai ales în lumina ultimilor ani?

Implicarea părinților este foarte necesară și de dorit este să existe colaborare și transparență în relația cu școala și cu reprezentanții comunității, în măsura timpului disponibil al fiecăruia. Mă bucur că în ultima vreme încep să se vadă roadele implicării părinților, în acest sens și îi felicit pe cei care își fac timp pentru acest aspect atât de important.

În încheiere le puteți face, vă rugăm, o recomandare părinților copiilor care învață în școala noastră?

Le recomand să fie mereu deschiși spre comunicare cu personalul școlii și să continue cu acest suflu nou, creativ și motivant, pe care îl văd în ultima perioadă.

Dar copiilor?

Pentru copii, nu am recomandări, ci urări de a fi cel puțin la fel de entuziaști și plini de încredere, cu deschidere spre învățătură, ca și până acum. Sunteți minunați!

 

Erasmus, o experiență de viață

Erasmus nu este o simplă excursie într-o altă țară, este o experiență de viață. Este un program european care susține formarea tinerilor, educația și sportul. Școala noastă, alături de alte patru școli din Lituania, Franța, Grecia și Italia, face parte din proiectul de schimb interșcolar Erasmus+ cu tema „Nos différences font nos richesses”. Proiectul a fost inițiat în 2019 și este coordonat de doamna profesoară Dana Ilcenco.

Europa, spațiu multicultural

Europa contemporană, un spațiu fizic, economic, socio-politic și cultural comun pentru toți de pe continent, nu înseamnă dispariția tradițiilor și a specificului local, ci dimpotrivă, presupune aprecierea celor care sunt altfel decât noi. Dar pentru asta trebuie să ne cunoaștem înainte. Și care ar putea fi o metodă mai bună decât prin experiența directă? Sunt bune și cărtile, dar să trăiești chiar și pentru câteva zile împreună cu o familie dintr-o altă țară este cu totul diferit. Poți să vezi cum este organizată camera unui copil dintr-un oraș din Franța, poți să vezi cum este școala unui copil din Italia sau cum își petrece timpul liber un copil din Lituania.

Comunitate și timp împreună

Copiii învață lucruri noi în fiecare zi, fie la școală, fie în timpul liber. În programul Erasmus copii din diverse țări trăiesc câteva zile împreună, participă la activități, discută, se cunosc, se joacă. Este încurajată ideea de grup social cu accent pe aprecierea diferențelor culturale, activitate care completează cunoștințele primite în școală.

Sunt cinci zile departe de părinți, dar importante pentru dezvoltarea identității de sine, timp în care tinerii se bazează pe propriile abilități. Explorează lumea fără aripa protectoare a părintelui, dar totuși în siguranță. Părăsirea zonei de confort, desprinderea de familie și deciziile pe care trebuie să le ia singur un elev de gimnaziu, sunt acele lucruri care fac experiența Erasmus extrem de valoroasă. Iar, dacă s-a descurcat în proiectul Erasmus, dacă a trăit împreună cu copii din alte țări și cu familiile lor, atunci în mod cert copilul este mai bine pregătit și pentru viața de liceu ce va urma în scurt timp.

În timpul programului Erasmus copiii interacționează cu copii de aceeași vîrstă, dar cu păreri și convingeri conturate în contexte culturale diferite. Învață să accepte și alte puncte de vedere. Scopul experienței Erasmus este acela de a-i convinge pe copii că diferențele trebuie tratate cu respect. Activitățile și atelierele la care participă au scopul de a crea o conexiune între copii. Implicarea în comunitate oferă copiilor un sentiment de apartenență la grup, combate singurătatea și duce la bunăstarea generală a celor mici.

Temele proiectului Erasmus - dizabilitățile, egalitatea de gen, multiculturalismul, migrația, protecția mediului

Temele propuse sunt acelea cu care generația de azi se confruntă: dizabilitățile, egalitatea de gen, multiculturalismul, migrația populațiillor, reciclarea și protecția mediului sau digitalizarea. În contextul globalizării, diversitatea etnică și culturală sunt în pericol să se piardă. De aceea, protejarea dreptului diferitelor grupuri culturale și etnice de a-și păstra o identitate culturală distinctă este o prioritate în spațiul european și una din temele principale ale proiectului Erasmus.

Erasmus în pandemie

Nu în ultimul rând, proiectele de acest fel nu se organizează singure. Ele presupun multă muncă și dedicație din partea profesorilor coordonatori, iar proiectul școlii noastre a pornit de la o inițiativă personală a unui profesor, dar susținut apoi de o întreagă echipă. Cea mai mare provocare a fost, așa cum puteți intui, noul coronavirus. După o perioadă de aproape doi ani de incertitudine, activitățile Erasmus au fost reluate. Spiritul Erasmus înseamnă comunitatea și timp împreună, însă normele de sănătate impuse de pandemie au dus la regândirea evenimentelor și interacțiunilor. Întâlnirea din Italia din decembrie 2021, s-a desfășurat într-un cadru cu reguli stricte și a fost oarecum diferită de cele anterioare pandemiei de COVID-19. Și totuși prieteniile s-au legat, prietenii frumoase care au continuat și după încheierea vizitei. Se poate spune că a fost un succes, amiciția a învins, iar scopul proiectului Erasmus a fost atins și în condiții de distanțare.

Echipa Erasmus din Școala Gimnazială Nicolae Titulescu

Din echipa Erasmus a Școlii Nicolae Titulescu fac parte profesorii Cristina Taraș-Mihai, Alina Johnson-Pop, Teodora Peniu, coordonator fiind doamna profesoară Dana Ilcenco, iar în timpul mobilității din România, în perioada 1-7 martie 2020, s-au implicat în activitățile derulate și profesorii Nicoleta Radu, Jeanina Cârstoiu și Daniela Bărbat. Povestea întreagă se află pe website-ul oficial al proiectului „Nos différences font nos richesses” Twinspace (etwinning.net)

Despre șah

După o pauză de aproape doi ani se reiau olimpiadele. Elevii au opțiunea să se întreacă la materiile preferate. Bineînțeles, matematica și engleza sunt printre favorite, dar sunt și alte probe mai puțin cunoscute. În acest articol voi scrie despre o olimpiadă mai puțin populară, cea de șah.

Șahul, un joc vechi de peste 1500 de ani

Șahul este unul dintre jocurile cu o istorie care se întinde mult în timp. Cele mai vechi texte care descriu acest joc datează de la începutul sec. VII e.n.. Într-unul dintre aceste texte, naratorul aduce câteva lămuriri și anume că numele din persană fusese adus de un conducător indian în timpul domniei lui Khosrow I, rege al Imperiului Persan Sasanid de la mijlocul sec.VI. De atunci și până acum, șahul a evoluat, pe măsură ce s-a răspândit pe tot globul, în jocul pe care îl jucăm astăzi. Drept urmare, pe baza pasiunii comune pentru joc, această călătorie a reunit oameni din culturi, vârste și medii diferite.

Șahul te învață cum să câștigi și să pierzi

În ultimii ani, șahul a devenit din ce în ce mai  popular în școli. Asta pentru că șahul îi învață pe copii că alegerile lor au consecințe – atât bune, cât și rele. Să te gândești la mișcările tale și să încerci să o faci pe cea mai bună posibilă este o recompensă în timpul jocului, însă o decizie pripită poate duce la pierderea partidei.

Echipa de șah a Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu

Echipa de șah a școlii noastre este coordonată de doamna profesoară Doina Coman, iar anul acesta au participat la Olimpiada de șah trei elevi: Mihai Marinescu și Anne-Marie Manitiu au obținut locul 5, iar Vlad Teodorescu locul 7. Chiar dacă regulamentul precizează că mai departe se califică doar cei care au obținut locul I, toți participanții au avut de câștigat, pentru că șahul dezvoltă logica și memoria.

Sfat pentru părinți, încurajați-vă copiii să joace șah

Desigur, tuturor ne place să câștigăm. Dar, mai ales pentru copii, este important să învețe cum să accepte pierderea. Pentru un elev de gimnaziu, o competiție pierdută este o oportunitate să revină  în fața tablei de șah mai bine pregătit la următoarea competiție. Este o parte importantă din formarea copiilor, așa devin mai puternici și mai înțelepți. Tot din sfera beneficiilor șahului fac parte dezvoltarea sentimentului de încredere și păstrarea calmului. În plus, fiecare joc de șah aduce noi provocări pe care concurenții trebuie să le depășească pentru a câștiga, iar găsirea soluțiilor în timpul jocului ajută copilul să își dezvolte creativitatea.

Șah pentru copiii din școala noastră

Copiii din școala noastră se pot antrena la Clubul sportiv școlar nr. 1 București (b-dul Ion Mihalache nr. 162-164, sector 1). Pentru anul școlar 2021-2022, programul este miercuri și vineri de la ora 18:00. Echipa este coordonată de domnul profesor Mihai Panait

80 de ani de tradiție în educație

Unii dintre adulții care au copilărit în aceast cartier își aduc aminte că inițial Școala 3 Nicolae Titulescu se numea Ciovică. Așa este!

Începuturile

În a doua parte a anilor ’30, Elena Colonel D. Ciovică donează un teren pe care Primăria Sectorului IV de Verde (denumirea inițială a Primăriei Sectorului 1) să construiască Școala elementară de băieți nr. 28. Din raportul Primăriei din 1936 aflăm detalii despre proiect. Planul clădirii, conceput în stil Art-Deco era semnat de arhitecții Emil Nădejde și Eugen Cușcenco. 

O școală modernă

Estetica deco-modernistă, varianta de maturitate a stilului Art-Deco, era o opțiune îndrăzneață pentru o școală la vremea respectivă. În București multe școli erau realizate în stil neo-românesc (Școala Centrală – arh. Ion Mincu, Școala Ion Heliade Rădulescu – arh. Giulio Magni). Ideologia din spatele arhitecturii deco-moderniste promova progresul tehnologic și era îndreptată spre nevoile oamenilor, cum ar fi confortul, funcționalitatea, valorificarea materialelor aliniate științei. Confortul, element foarte important în viața urbană în Bucureștiul interbelic, era obținut prin rezolvarea problemelor de lumină și aerisire, încălzire și igienă. Arhitectura deco-modernistă păstra ornamentele, dar nu în forma lor din secolul XIX, sculptate, modelate și aplicate pe clădiri, ci s-a folosit de elementele constructive – volumetrii, jocuri de lumină, accente cromatice date de materialele folosite, pentru a crea un efect vizual.

Aceasta scurtă incursiune în istoria arhitecturii are scopul de a arata că Școala 3 Nicolae Titulescu a fost gândită încă de la început ca o instituție modernă, orientată spre viitor, apelând la cele mai noi principii din arhtiectură și tehnologie. În afară de săli de clasă, dotările educaționale erau în pas cu dezvoltările vremii – sală de sport, sală de lectură, sală de evenimente, ateliere, chiar și un muzeu apare menționat alături de spații amenajate pentru cursuri în aer liber. Trebuie să recunoaștem că este impresionant pentru anii ’30.

Construită pe un teren donat de Elena Colonel Ciovică, această școală model, va cuprinde 7 săli de clasă, o sală de gimnastică, o sală de serbări, un muzeu, 3 ateliere, o sală de lectură, săli și culoare largi și bine luminate pentru recreație, săli pentru cursuri în aer liber, dispensar medical, cancelarii, locuință pentru director și pentru medic, etc… sursa: „Sectorul de Verde 1926-1936”

Lucrările au fost finalizate la sfârșitul deceniului. Aflăm tot dintr-un document oficial, „Anuarul școalelor primare din București” din 1942, că Școala funcționa, iar primii elevi studiau îndrumați de 8 învățători. Din 1940 și până azi s-au întâmplat multe și Școala a trecut prin multe transformări, unele fericite, altele mai puțin (cum ar fi izolația termică cu polistiren, care a modificat aspectul initial al fațadei deco-moderniste).

Școala 3 Nicolae Titulescu

Dar, cel mai important lucru este că în fiecare an cei mici încep o nouă aventură care îi pregătește pentru viitor. O școală cu tradiție este un reper în comunitate. Iar o școală bună are rolul de a coagula comunitatea pe care o deservește.

Școala Primară Ciovică, proiect

sursă: Sectorul de verde 1926-1936
sursă: Sectorul de verde 1926-1936

surse foto: Sectorul de verde 1926-1936, Tipografia și zincografia ziarului „Universul”, București