De vorbă cu profesorii noștri, azi: Aurelia Berușcă
Aurelia Berușcă este învățătoare, mai precis profesor Învățământ Primar, parte dintr-o veritabilă generație de aur a învățătoarelor din școala noastră. Și deși spune că e ținută minte de foștii elevi ca “doamna aia reaua”, de fapt cei mai mulți dintre copiii care au avut-o profesoară la clasă sau îndrumător în cadrul diferitelor activități artistice din școală și-o amintesc ca pe doamna care i-a pus pe o scenă, ca pe doamna care i-a dus prin Europa, ca pe doamna care i-a ajutat să își învingă fricile. A înființat și coordonat Ansamblul Folcloric Bucur al Școlii Titulescu. Ani de zile, a participat cu Ansamblul și cu Grupul Vocal la Proiectul European Comenius, la Festivalul Euro Music, la emisiuni la televiziune sau radio. Acum, după doi ani de reguli stricte și izolare, speră să își găsească energia de a revigora Ansamblul. Și, în plus, a inițiat un concurs de idei pentru înfrumusețarea spațiilor comune din școală, la care sperăm să participe cât mai multe clase.
Misiunea mea e să formez caractere.
Dumneavoastră v-ați ales profesia sau profesia v-a ales pe dumneavoastră?
De la 7 ani mi-am dorit să fiu învățătoare. Nu am avut pe nimeni în familie care să fi lucrat în învățământ, dar așa cred că m-am nascut. Învățătorii mei (4, în fiecare an a fost altul) au contribuit la formarea mea. Apoi profesorii din gimnaziu, deși am făcut școala la țară.
Cum e să lucrați zi de zi cu copiii? Intervine obișnuința?
Am 44 de ani la catedră. Obișnuința intervine atunci când repeți același lucru, o rutină care se accentuează cu trecerea timpului. Eu nu am avut timp, încă, să fac din activitatea mea o rutină. Sunt o persoană creativă și am venit mereu în fața clasei cu ceva nou. La ciclul primar ai o paletă largă de activități care, dacă ești pasionat de ceea ce faci, te împiedică să te plictisești, dimpotrivă, te simți provocat. Așa mă simt eu în fiecare zi de școală. Mi-a plăcut să țin pasul cu tot ce a apărut nou în domeniul educatiei: metode, mijloace, conținut. Nici în vacanțe nu am stat departe de școală. Am scris cărți, ghiduri, articole de specialitate. În concluzie, lucrând zi de zi cu copiii am simțit că trăiesc.
44 de ani înseamnă o viață de om. Câți dintre ei i-ați petrecut în școala noastră?
Sunt în școala aceasta de 32 de ani. Nu știam nimic despre ea, dar am ales-o pentru că era Inspectoratul școlar în aceeași clădire. Colaboram deja cu inspectorii de la Ilfov și apoi am colaborat și cu cei de la sectorul 1.
După atâta timp, cunoașteți bine toate problemele din școală. Dacă ați avea la dispoziție un buget nelimitat, ce ați schimba aici?
Ce aș schimba? Aproape tot. Visul meu a fost și este să construiesc o scoala modernă, inteligentă, cu toate dotările moderne. Aici aș schimba aspectul școlii, aș folosi fiecare spațiu din interior și exterior pentru a crea locuri funcționale și atractive pentru educația nonformală sau locuri de relaxare pentru copii.
Ce frumos arată școala la care visați! Cine știe, poate va deveni cândva realitate… Spuneți că aceasta este ultima generație de elevi pe care o îndrumați. Cum v-ați definit misiunea didactică?
Misiunea mea a fost să formez caractere. Dacă am putut schimba ceva în sufletele copiilor, înseamnă că nu am trăit degeaba. În același timp, am încercat să le ofer copiilor instrumentele necesare pentru a învăța și singuri, am pus accentul pe formarea capacităților necesare adaptării la schimbări care, în ultimul timp, apar de la o zi la alta. I-am implicat în multe proiecte, fie naționale, fie europene, considerând că așa vor fi mai receptivi la nou și mai atenți la propria lor formare.
Ce părere aveți despre concursuri? Vi se par utile pentru elevi? Îi coordonați sau încurajați pe elevii dumneavoastră să participe?
Da, sunt foarte utile, deși în ultima vreme s-a cam renunțat la ele pentru a nu ierarhiza copiii. O prostie, după parerea mea. Copiii trebuie să treacă prin tot felul de experiențe în viața de școlar. Și cele negative, eșecurile, toate îi ajută la formarea lor.
Cum vedeți implicarea părinților în relația școală-comunitate?
E bine să se implice, dar să fie constructivă implicarea. Să fie alături de profesori, să-i sprijine atunci când e spre binele copilului.
În încheiere puteți face, vă rugăm, o recomandare părinților copiilor care învață în școala noastră?
Aici ar fi multe de spus. Părinții de azi sunt foarte permisivi cu copiii, îi educă mai mult urmărind părerile unor pseudopsihologi de pe net sau chiar după modele nu neapărat corecte. În astfel de situații, părinții intră în conflict cu profesorii care încearcă sa le spună ce și unde greșesc vis-a-vis de educația copilului. Sfatul meu ar fi acela de nu neglija nicicum părerea unui profesor. Să lase la o parte orgoliul sau sintagma “eu știu mai bine ce nevoi are copilul meu”. Mai sănătoasă ar fi colaborarea, cooperarea cu profesorii. Nimic nu e mai dăunător decât un părinte poziționat împotriva profesorului copilului. Despre educația parentală putem vorbi cu altă ocazie…
Dar copiilor?
Copiilor le transmit să asculte sfaturile profesorilor, să fie atenți și să învețe din greșeli!
Cum vă doriți să fiți ținută minte de ei?
Copiii mă țin minte ca “doamna aia reaua”. Nu mă supără, pentru că toți spun că dacă nu eram așa, nu ajungeau oameni.
